Atitudinile unei femei irezistibile

Fiecare femeie iși dorește să fie ”ALEASA”, cea pe care bărbatul pe care îl iubește o alege dintre toate femeile cu care ar putea să fie.

Secretul nu este doar să ai foarte multe calități și să crezi că aceasta va trezi o atracție irezistibilă. Contează și acest aspect, dar cel mai mult contează ATITUDINEA ta față de tine însăți și față de iubitul tău când vine vorba de calitățile tale. Adică tu știi să te alegi mereu pe tine?

Păi hai să vedem. Dacă ești în situația în care mereu te compari cu alte femei pe care el le admiră și te simți amenințată că nu ești suficient de frumoasă, deșteaptă, etc, în comparație cu ele SAU ești mereu îngrijorată de ce simte el, cum se simte lângă tine, dacă ești suficientă pentru el…acestea sunt semne clare că tu însăți nu te alegi pe tine.

Ce facem noi, femeile, de multe ori când ne autosabotăm sau sabotăm relația de cuplu? Ne focusăm mult mai mult pe ideea de a pierde decât pe ideea de a câștiga.

Când te simți amenințată de o altă femeie sau când simți că el vrea distanță sau, pur și simplu, se retrage un pic, apare acea frică că deja l-ai pierdut. Iar această frică îți schimbă imediat rezonanța, vibrația. Ceea ce el va simți din partea ta va fi un acut sentiment de insecuritate care nu este deloc sexy.

Când ești într-o relație și deja ai acest sentiment de nesiguranță și apare frica că s-ar putea să îl pierzi, dispare atitudinea de încredere în sine, orice fărâmă de senzualitate este blocată și relaxarea este doar un vis frumos.

Brusc, te simți anxioasă, anticipezi tot ce poate fi mai rău. Tot ce spune el este interpretat în acord cu starea ta interioară, chiar dacă, de fapt, nu are nicio legătură. Cu alte cuvinte, încetezi să te ALEGI pe tine în toată povestea asta și renunți la puterea ta feminină, devenind sclava unor frici.

Mai mult, cu toate că ești în această stare, ai pretenția clară ca el să te iubească, să fie afectuos și relația voastră să ”se repare”, ba chiar sunt o grămadă de discuții în care tu ceri asta ca pe un drept al tău! Tot ceea ce se petrece de fapt este că el va face încă un pas prin care se îndepărtează de tine.

Foarte multe dintre noi am trecut printr-un astfel de proces într-o relație. Fiecare dintre noi am reușit cel puțin o dată să îndepărtăm un bărbat  fără ca măcar să fim conștiente că noi am generat acest proces. Cum? Prin atitudini care nu erau deloc feminine. Am făcut prea multe pentru a-i atrage atenția și chiar am făcut toți pașii în locul lui, ne-am străduit mult prea mult să facem relația să meargă, am luat mereu inițiativa și am fost cu un pas înaintea lui, încercând să ținem totul sub control.

Tocmai de aceea, te invit pe 28 septembrie la webinarul ”Atitudini feminine irezistibile” în care vom vorbi pe larg despre ce înseamnă să fii feminină într-o relație de cuplu și de ce bărbații sunt fascinați de femeile care merg doar pe această energie în cuplu, spre fericirea amândurora!

Revenind la subiectul articolului, care este atitudinea ta care l-ar determina să vină către tine și să îți împlinească nevoile, în loc să îl pună pe fugă?

Adevărul este că niciunui bărbat nu îi place să i se spună ce să facă. Nici să fie convins de tine că tu ești cea mai bună alegere pentru el și că relația voastră este unică și magică. În momentul în care ajungi la discuții nesfârsite în care tu încerci să îl convingi să facă lucruri pentru voi doi sau pentru tine, deja ai pierdut.

Cu alte cuvinte, în loc să încerci să îl faci să te aleagă, să îl influențezi în acest sens, să îl manipulezi, oprește-te și pur și simplu ALEGE-TE PE TINE!

În momentul în care te alegi pe tine în fiecare moment al vieții tale, în orice circumstanță, vei crea în jurul tău o vibrație care este adorabilă, irezistibilă, dulce și feminină.

În felul acesta, nu vei mai da puterea ta altor femei în momentul în care devii geloasă și nici nu vei mai avea mereu acel sentiment de nesiguranță care te determină să îl convingi să își asume relația înainte ca el să fie pregătit.

Ce înseamnă să te alegi pe tine?

  • Să te gândești la ceea ce vrei tu
  • Să analizezi ceea ce simti tu
  • Să faci planuri pentru ceea ce vrei tu să devii, să experimentezi, să trăiești, să transformi la tine și să atragi în viața ta.

În loc să te gândești tot timpul la el, la ce face, ce simte, ce gândește, începe să ai această relație cu tine însăți. Este așa numita atitudine de PRINȚESĂ care atrage, fascinează și este irezistibilă. Cu toate acestea, nu este narcisistă.

Prin faptul că tu ca femeie te focalizezi pe propria ta evoluție și transformare personală, iei de pe umerii bărbatului această responsabilitate și el se simte liber să vină către tine și să te iubească cel puțin la fel de mult cum te iubești tu. Acest gen de atitudine creează atracție.

A te alege tu pe tine mereu îl determină și pe el să te aleagă, fără ca tu să faci vreun efort pentru asta. Tot ce ai de făcut este să îl lași să facă această alegere și tu doar SĂ FII.  Să fii feminină, să apreciezi gesturile de afecțiune pe care le face și acest lucru îl va determina să facă mai mult, să îl iubești cu tot sufletul și să fii acolo pentru el.

În webinarul ”Atitudini feminine irezistibile” vom vorbi despre 5 chei care conduc la o astfel de atitudine feminină și cum anume se aplică în cuplu. S-ar putea să fie chei care anulează tot ceea ce știai până acum despre cum să te comporți cu un bărbat, dar îți vor revoluționa viața amoroasă în bine!

Diana Șerban

 

Lasă un comentariu

X