Primii paşi spre iubirea necondiţionată

Imagine de Diana Teodorescu

O ştim cu toţii: iubirea e răspunsul. Iubirea vindecă răni şi traume, iubirea ne împlineşte, iubirea ne face cu adevărat fericiţi. Dar ştim noi oare să iubim?

Când suntem mici, absorbim cunoştinţele şi sistemele de valori ale celor care ne educă şi ne îndrumă. Apoi, în adolescenţă, răsturnăm din temelii tot ce am învăţat şi ne formăm propriile opinii şi sisteme de valori. Vine apoi perioada de criză, în care ne scuturăm din temelii propriile noastre sisteme, începem să ne punem întrebări şi să căutăm raspunsuri. Ce este, până la urmă, iubirea?

Mai toţi am crescut dependenţi de dragostea condiţionată. Poate că nu ne-au spus părinţii Te iubesc doar dacă faci lucrul ăsta, dar la nivel subtil cam acesta era mesajul. Dacă eşti cuminte, îţi cumpăr jucăria. Dacă mănânci tot din farfurie, primeşti şi desert. Dacă iei note mari la şcoală, te las să mergi în excursie. Desigur, părinţii ne-au crescut şi ne-au încurajat cum au ştiut ei mai bine, fără să sesizeze mesajul subtil pe care noi îl absorbeam inconştient. Probabil ne-au iubit sau ne iubesc necondiţionat, dar nu ştiu cum să-şi comunice dragostea de cele mai multe ori.

Apoi a urmat dragostea romantică, pe care am învăţat-o din filme şi melodii. Nu pot trăi fără tine, Tu dai sens vieţii mele, Pleacă şi uită-mă, şi clasicele telenovele şi filme siropoase ne-au promis că ne învaţă despre dragoste, când de fapt ne-au învăţat despre ataşament. A iubi pe cineva înseamnă să laşi totul pentru el? A iubi înseamnă să sari la gâtui fetei care vorbeşte cu el? A iubi înseamnă să-i dai SMS de cel puţin 3 ori pe zi şi să vă vedeţi de cel puţin 2 ori pe săptămână? Nu prea.

Iubirea pură, necondiţionată, e o stare prin care doreşti tot binele din lume altei persoane, indiferent de comportamentul şi alegerile pe care acea persoană le face. Se poate extinde nu doar la nivelul unei fiinţe, ci la nivelul tuturor, sau chiar la nivelul întregului Univers. E dragostea infinită, pe care Dumnezeu o oferă tututor fiinţelor pe care le-a creat, indiferent pe ce cale ar lua-o fiecare dintre noi.

Dar oare putem noi, oamenii, iubi la un nivel atât de elevat?

Participând recent la o meditaţie de grup care avea exact această temă, iubirea necondiţionată, am învăţat să parcurg 5 paşi. Pentru mine au funcţionat, sper să te ajute şi pe tine.

Primul pas:

Vizualizează o persoană pentru care simţi o iubire profundă. Poate fi un părinte, un mentor, un frate sau copil, partenerul sau un prieten apropiat. Îndreaptă întreaga iubire pe care o ai în tine spre acea persoană. Iubeşte-o din tot sufletul. Fii atent/ă la ce se petrece în corpul tău, la senzaţiile fizice. S-ar putea să ţi se umple pieptul. S-ar putea să îţi bată inima mai tare. S-ar putea să te trezeşti cu un zâmbet pe faţă şi să debordezi de energie şi căldură. Memorează această stare. Apoi adresează-te acestei persoane, chiar dacă nu e de faţă, şi spune-i cu voce tare, sau în gând:

Îţi doresc să fii fericit/ fericită.

Îţi doresc să fii sănătos/ sănătoasă.

Îţi doresc să trăieşti în pace.

Îţi doresc să fii lipsit/ă de suferinţe.

Cam aşa s-ar putea manifesta, foarte pe scurt, o doză de iubire necondiţionată. Acesta a fost cel mai uşor pas, încât îmi vine foarte natural să simt puternic emoţii frumoase pentru oamenii care îmi sunt dragi.

Imagine de Diana Teodorescu

Al doilea pas:

Vizualizează o persoană care îţi e neutră. Poate fi şoferul din autobuz, vânzătoarea de la magazin sau un simplu trecător pe care l-ai observat şi despre care nu ştii nimic. Apoi, repetă exact ce ai făcut la primul pas. Încearcă să recreezi senzaţiile fizice pe care le-ai avut. Simte aceeaşi iubire pe care ai simţit-o şi pentru cei apropiaţi. Da-ţi drumul şi iubeşte această persoană cu toată fiinţa ta. Adresează-i aceleaşi cuvinte:

Îţi doresc să fii fericit/ fericită.

Îţi doresc să fii sănătos/ sănătoasă.

Îţi doresc să trăieşti în pace.

Îţi doresc să fii lipsit/ă de suferinţe.

Ce mi s-a părut dificil la acest pas a fost să aleg o persoană absolut neutră. Parcă nu prea există aşa ceva, şi vânzătoarea, poate mi-a zâmbit sau poate m-a repezit, şi şoferul poate a păstrat uşa deschisă când m-a văzut că alerg sau poate a condus neglijent. Şi cele mai mărunte gesturi ne fac să înclinăm balanţa înspre o uşoară simpatie sau antipatie. M-am oprit totuşi asupra figurii barmanului care m-a servit cu o seară înainte, şi i-am adresat cât de multă iubire am putut. Senzaţia a fost diminuată faţă de cea simţită pentru persoana de la primul pas, dar m-am surprins simţind o uşoară afecţiune şi un sentiment de drag faţă de acest necunoscut. Mi-a plăcut ideea, că ne putem programa ca cineva necunoscut să ne fie drag.

Al treilea pas, şi probabil cel mai dificil:

Vizualizează o persoană care îţi e antipatică, cu care ai avut recent un conflict, pe care nu o placi sau care ţi-a făcut vreun rău. Încearcă să recreezi senzaţiile fizice pe care le-ai avut la paşii anteriori. Simte aceeaşi iubire pe care ai simţit-o şi pentru cei apropiaţi, şi pentru străin. Treci peste motivele supărătii tale. Da-ţi drumul şi iubeşte această persoană cu toată fiinţa ta. Adresează-i aceleaşi cuvinte:

Îţi doresc să fii fericit/ fericită.

Îţi doresc să fii sănătos/ sănătoasă.

Îţi doresc să trăieşti în pace.

Îţi doresc să fii lipsit/ă de suferinţe.

A fost cel mai dificil pas. Mi-a sărit gândul la o fostă colegă care a primit pe nedrept un post pentru care candidasem eu. A trecut aproape un an de atunci, mi-am schimbat locul de muncă, şi deşi încerc să mă bucur că situaţia m-a împins să fac o schimbare, antipatia faţă de fosta colegă încă mă mai roade. I-am vizualizat imaginea şi i-am repetat cuvintele de mai sus. Am început cu o stare de încordare. Le-am repetat, le-am tot repetat, până când am început să mă relaxez. Până când contracţia din trupul meu s-a stins. Aş minţi dacă aş spune că am ajuns să simt o iubre foarte elevată faţă de ea, dar pot spune că repulsia s-a redus, cel puţin în interiorul meu. Sunt curioasă cum mă voi simţi data viitoare când o voi întâlni.

Al patrulea pas:

Adresează-ţi iubirea ţie însuţi. Mulţi dintre noi aşteaptă să primească iubirea şi acceptarea celorlalţi, şi este firesc, pentru că avem nevoie de apartenenţă şi de acceptare din partea celorlalţi. Dar puţini ştim chiar să ne iubim din tot sufletul, şi să ne acceptăm aşa cum suntem. Adesea ne pedepsim mai aspru decât ar face-o alţii, ne judecăm, ne învinovăţim. Aşa că şi noi merităm să auzim cuvintele calde, pline de iubire:

Îmi doresc să fiu fericit/ fericită.

Îmi doresc să fiu sănătos/ sănătoasă.

Îmi doresc să trăiesc în pace.

Îmi doresc să fiu lipsit/ă de suferinţe.

Ultimul pas:

E cel în care revărsăm starea noastră de iubire asupra întregului Univers, asupra tuturor fiinţelor, cărora nu le cerem nimic la schimb:

Doresc tuturor fiinţelor din Univers să fie fericite.

Doresc tuturor fiinţelor din Univers să fie sănătoase.

Doresc tuturor fiinţelor din Univers să trăiască în pace.

Doresc tuturor fiinţelor din Univers să fie lipsite de suferinţe.

 

Aceşti paşi mărunţi pot fi un început frumos pentru o deschidere către o formă de iubire superioară. Dacă nu ştii cum să iubeşti, poţi încerca aşa. Apoi, încetul cu încetul, poţi învăţa mai multe despre iubire, să înveţi să faci o trecere frumoasă de la iubirea instinctuală la iubirea conştientă.

dragostea familiei

Imagine de Diana Teodorescu 

Ramona

Lasă un comentariu

X